Domnul profesor

!!In urmatorul post s-au folosit exagerarile de rigoare!!

"Draga mami si cu tati...,

Ma simt atat de bine in tabara! Momentan ne-am mutat la vila "Urgente" si ne-am plimbat cu trasurica alba ce scotea sunete asemanatoare cu a unui pisoi. Nu-ti mai face griji pentru mine, oamenii astia de aici ma infofolesc in fasii albe din cap pana in picioare ca sa nu racesc si-mi dau mancare buna direct din tuburile subtiri ce-mi intra in mana. Sa stii ca nu pot raspunde la telefon pentru ca se afla pe noptiera din spatele patului meu. Si ca sa fiu eu sigura ca vei primi scrisoarea mea....ti-o voi da chiar EU cand voi ajunge acasa.:)

Cam asa se va incheia postul acesta condimentat. De ce am scos deznodamantul la inaintare? Ca sa va pot minti pe parcursul povestioarei asa cum numai Dnk stie. Sa incep...

Asta vara, ca pe orice elev silitor care a incheiat un an scolar plin de realizari si "succesuri", parintii mei iubiti ce au grija sa nu-mi fac gaura in limba , m-au lasat in mult visata tabara pentru o saptamana la incredibilul pret de 3 milioane si jumatate, in statiunea "Lacul - Ce Diano Mai Conteaza Care?". Mi-au dat drumul numai cu conditia de a ma mura in suc propriu si de a nu le dezvalui identitatea in caz de intru intr-o situatie maro.

Mintea mea creata uneori isi mai bate joc de mine...Am plecat la intalnirea de grup cu gandul la un autocar mare, luxos, cu etaj si DVD-player si un sofer aratos ca sa ma pot uita implinita in oglinda retrovizoare. Zambetul meu tamp si stralucitor gen Castorul Colgate s-a scurs cand m-am trezit in fata unei masini de carat paine cu bara cazuta, manele la bord si miros de usturoi in randul 3. Domnul profesor ne astepta incantat langa soferul cu 3 straturi de ceafa si un lant dah haur ce atarna pe maieul murdar de mustar chiar pe piramida dah firma adidas.

Drumul pana acolo a fost...antrenant. Mi-a intrat coloana in scaun, m-a tras curentul, colega mea a dormit pe mine si am avut in spate un copil galagios si plangacios care s-a jucat in parul meu tot drumul si l-a lipit cu guma de mestecat.

Ajunsi acolo, ...sanatosi...., hotelul o ducea spre o rulota, doar ca nu avea roti. Domnul profesor ne-a asezat entuziasmat jumatate inauntru si jumatate in corturile din spate, iar dumnealui s-a sacrificat intr-un mod admirabil, plecand la modestul hotel de 4 stele de peste strada. Ne-a spus ca ne va face cu mana de la balcon in fiecare seara, ca aveam toaleta sub rulota si ca petele de pe tavan nu sunt gandaci, ci "degradari ale lemnului".

Ce a mai urmat, Dumnezeu cu mila. Sincer, mai putin conteaza, poate doar finalul cu care ati inceput. Morala: nu mergeti in tabara cu ------...domnul profesor.:D

18 martie 2010,ora de romana

In astfel de clipe mi-as dori sa pot avea parte de toata imaginatia ,adunata la un loc ,de pana acum. Insa cum nu este posibil asa ceva , o sa ma multumesc si pe mine, poate si pe voi cu un umil post :D avand in vedere ca nu am prea multa experienta in ceea ce priveste " blog-areala". Asa ca o sa incerc sa ma gandesc cat mai des posibil la ceea ce mi-a spus draga noastra colega DNK:"Blogul trebuie sa fie mintea ta".



Spring Story

"A fost odată ca niciodată o zi de 14 septembrie. Erau în clasa a 9-a A mai MULTE prinţese şi doar..hmm..doi prinţi.(între timp,au devenit trei) Dar ups..am încurcat basmul. Aceasta nu e o poveste cu happy ending sau poate că este, dar nu am ajuns încă la sfârşit, aşa că va trebui să avem răbdare încă..3 ani jumătate să vedem cum va fi finalul. (pentru cine mai are răbdare..) "

Asa incepe fiecare poveste se pare. La fel si povestea noastra sau a blog-ului nostru.Asa ca voi spune si eu:

A fost odata...

A fost odata furtuna si ploaie. Mai ales ploaie. Puteam vedea , in fiecare zi pe potecile strabatute de pasi necunoscuti pana atunci, cum fiecare picatura parca incerca sa ajunga mai repede in pamant, sa dispara sau sa se evapore. Si parca reusea. Dar veneau altele ....Razboi.Razboi.Razboi. Razboiul picaturilor de ploaie. Pana cand o raza de soare s-a ivit , incetul cu incetul , de dupa acea cladire mare -maronie. Deja in aer se imprastiase un parfum de entuziasm , incredere, putere. Sau era doar primavara? Si astfel picaturile de ploaie au disparut. Acum poteca este uscata. Curata . Parca si ea s-ar bucura de venirea EI.
Am deschis ochii orbita de soarele unei noi vieti. O viata de care imi era teama. Simt cum incearca parca sa ma cuprinda in bratele lui si sa ma poarte spre necunoscut, aventura.

Acum...
Ora 6:40. "5 minute, te rog:D"
Ora 7:25 . " Da Doamne sa fie un maxi-taxi cu noroc!"
Ora 7:40. Pasesc cu incredere spre o noua zi. Cine stie ce imi rezerva? Liceul . Acelasi, dar parca schimbat in fiecare zi. Un zambet. Aerul e mai curat cu fiecare zi si mult mai cald.
Banca mea? ....E...banca mea. Banca a treia de la perete pentru cine nu stie ( pozitie strategica:))) . E dimineata? Acelasi prieten: " Ti-ai scris la ....":))) .
Lya>:d< , somnoroasa ca de obicei : " Hai sa ne luam covrigi." Intrebari de gen: " Stii melodia aia?", "Cum era versul acela?" sau, din alta categorie.. : " Ai mai vorbit cu x ?"" , " Stii ce a facut x si y?" , mie sincer imi umplu ziua pentru ca stiu ca nu sunt singura. Ora 10:50 : Pauza mare.
Sala mare. Locul unde se intampla multe si marunte.Locul unde au loc chair si balurile. Locul unde este magazinul cu covrigi . Locul unde aflam ultimele "barfe" si unde ,chipurile, ne invatam pentru ora urmatoare . Ar trebui sa se numeasca , dupa mine: Pantheon.
Ora 14:00-15:00
"Plimbarea" spre casa e luunga. Mai ales vinerea. Discutii lungi, interminabile.



Privim in jurul nostru ,si ce vedem ? Zambete. Vedem cum se leaga prietenii pe viata . Vedem cum se poate trai clipa. Invatam sa ne pastram emotiile traite , sa le inchidem in adancul sufletului , inimii si sa nu le mai dam drumul de acolo niciodata. Invatam sa ne simtitim liberi, sa zburam , sa visam , sa ne atingem scopul.

Si,nu in ultimul rand:D..aflam ce e aceea

" iubire" . Ce inseamna sa simti fluturasi in stomac , sa te gandesti in timpul orelor la el/ea si sa pari rupt/a de realitate in fata celorlati sau sa faci orice ca sa il poti vedea. Insa, nu orice are un happy ending. Stiu, toata lumea viseaza sa intalneasca un print calare pe un cal alb ( scuze baietilor; pentru ei se aplica faza cu Ileana Cosanzeana) insa nu cred ca toata lumea vrea sa treaca prin momente cand crezi ca cerul se prabuseste peste tine cand il/o vezi cu altcineva sau din alte motive. Cu toate ca aceste momente sunt chiar speciale, si de care iti aduci aminte cu placere peste ani. As vrea sa pot vorbi mai multe despre aceasta tema ...insa o sa predau stafeta de aici.

Lasati ca primavara sa va curga prin vene. Va multumesc ca existati.

Alexandra

P.S. Imi pare rau ca nu am scris cu diacritice dar pur si simplu nu stiu cum:D. Si imi pare rau ca ma pus poze de la Craciun dar sunt singurele poze pe care le am cu voi:)).O sa urmeze oricum muulte de acum incolo.